Cuib de felinar
În toi de toiag tocmit cu tăvălugul,
izbutit-ai să-mi scoţi piroanele de muşeţel*,
de la o vreme înzorzonate ruginiu
cu o apă
nefiresc de sărată.
Acum ea a secat în chip nesperat;
m-am ales totuşi în urmă-i
cu niscaiva zeamă de teamă.
Dar greierii trimişi de tine,
în a lor chitinoasă procesiune,
fac treabă foarte bună în a o asurzi.
Ce mică sunt printre atâtea pietre!
Tolănite, aruncate, împotmolite...
Numai pe când veghez,
pripăşită printre împletiri
din balustrada inimii tale,
îmi suspend coborâşul cortinei,
cel prea-potopit cu ceţuri de catifea.
Şi numai şi numai atunci,
mi se năzăreşte să adulmec
prin apropiere, prin apropieri,
îngemănări de cioburi pârjolite în culoare,
cioburi de desăvârşire,
cioburi de felinar...
*muşeţel>muşat (reg. „frumos”, etimologie necunoscută)
