La trei palme şi un geam
La trei palme şi un geam
de buzele mele încotoşmănate în pumni,
trage un pui de somn un porumbel.
Cap teşit, umeri spăşiţi,
zvâcnit categoric din coadă
la impietatea paşilor mei curioşi.
Un singur picior împlântat în pervaz,
pe colţ, pe încolţire.
Acelaşi pervaz care odinioară adăpostea
gol, golit, golind, fără vreun vreasc,
un ou înfrigurat.
Într-adevăr, a trecut ceva de când,
la trei palme şi un geam de noi,
reumatismele urbei
au acoperit surzenia căderii.
Oare îşi mai aminteşte?
Acum, în neputerea nopţii,
împuns de nervurile incandescente,
cu ochii împănaţi de cine ştie ce bizarerii,
ştie pentru ce a venit?
Dibuieşte pe ce spaţiu
gol, golit, golind
îşi reazămă gheruţele zdrelite?
Şi mai ales de ce oare,
la trei palme şi un geam
de buzele mele încotoşmănate în pumni,
mi-am vârât în minte
că la ultima adiere a oftat?...
