Săpături
Şi uite aşa veni viaţa peste noi,
claie peste plămadă,
claie peste vecie,
să săpăm până-n măduva unghiilor
ca să le dezgropăm,
ca să le răzleţim o clipă în noi.
Şi claia ne tot alipeşte de trup
temenele învălătucite
spre chipuri ciopliri.
Şi din cauza ei
toate izvodirile
ne zac într-o rână
picotind picotind picotind
în aşteptarea buricelor oarbe
ale degetelor noastre.
Nu sunt pentru noi
oblojirile pântecoase,
odihna prea teafără –
săpând, ni se zbârcesc întremările,
dar totuşi iau fiinţă,
şi ne descântă
apropierea
strânsoarea
înturnarea...
