Scârţâit


Urăsc şi iubesc scârţâitul uşilor de la parter.
Glasul celor care nu mai sunt,
glasul celor care le-au trântit în grabă,
care au proptit în ele bagaje şi sacoşe de cumpărături,
care au înghiţit în sec înainte să traverseze Rubiconul
întru cucerirea pulberii urbane,
care au revenit spăşiţi, striviţi, bântuiţi, neîmpăcaţi,
târşâindu-şi visele peste trepte murdare.
Note prinse în pungile de aer
dintr-un chihlimbar
şi împroşcate pe partitura îmbătrânirii.
Dacă aş fi din nou mică,
aş crede că s-a cuibărit duhul unui păun
în balamalele străvechi,
un păun cu penele spulberate,
căruia nu i-a mai rămas
decât ţipătul dezorientat.
Dar deja vocea mea se propteşte
în răşina uşilor de la parter...