Tu nu mă înţelegi
Tu nu mă înţelegi.
Tu, suflet ferecat în argint,
cu dreapta, neînnodata cale la subsuori.
Ce mlădioasă trebuie să fiu
ca să-ţi scap într-atât printre degete!
Din ce fuior m-o fi tors,
din ce fuior mi-o fi tors puful jalei,
ş-al dibuirii evantaielor
şi al lămpilor de hârtie
şi al mişunelii voastre
şi al roirii nestingherite a punctelor pe cer?
Aşa-i, tu nu mă înţelegi.
Şi cum ai putea,
cu ochii aceia ai tăi, amuţiţi în depărtări
şi în urcuşuri zdrelinde,
să îmi vezi salturile şi cârpirea,
şi înturnările şi năpârlirea,
şi tolănirile, şi prăbuşirile,
şi rămăşagurile şi vălmăşagurile,
şi furtişagurile pe alocuri
de cuşti pentru zdreliri?
Tu, fiinţă fără de cusur,
tu, aur, laur, graur, faur,
cu dreapta, neînnodata cale la subsuori,
tu... nu m-ai înţeles.
