Viaţa?
Viaţa?
Încuscrire de năvoade.
Asmuţite
când afară,
când lăuntru.
Da, năvoade,
pe de o parte – întru prinsori hulpave
de tot soiul de scânteietoare fiinţe
care, smulse fiind din apa lor,
sunt aduse de spinarea unui unghi sau două...
iar pe de alta – întru potolirea
propriei dezmembrări,
întru chezăşia unui contur de vărsământ,
sperând că printre ochi nu se vor risipi
prea multe măruntaie de suflet.
Se mai prinde câteodată în năvoade
câte un pescăruş zbătând, răzbătând –
pogorând vibraţie asupra întregii firi –
însă doar atât cât ţipătu-i
să crească zestrea de adânc.
